Povestea noastră
Adrenalină, distracţie şi pasiune
Locul nostru de baștină, aflat la poalele Retezatului, este unul dintre cele mai pitorești din România. Încadrată de munți înalți, cu văi fabuloase, creste înzăpezite până-n luna lui Cuptor și izvoare limpezi, repezi și răcoroase, Valea Jiului este cel mai potrivit decor pentru aventură. Aici, la noi, poți avea parte de adrenalină, dar și de drumeții pe tărâmuri mirifice, înveșmântate în mantii străvezii de legendă. Jiul te așteaptă să aluneci pe apele-i repezi, povestindu-ți în goana lui despre oamenii locului, ospitalieri, calzi și cu inima deschisă. Avem povești pentru fiecare, spuse la foc de tabără sau în stânele din vârf de munte, culcați pe blănuri călduroase, în nopțile răcoroase de vară.
Am luat naștere în 2005 din dorința de a împărtăși oamenilor din țară și din afara ei experiența noastră în taina turismului. Căci turismul e o artă, o taină care poate fi descoperită doar dacă ajungi să cunoști și să înțelegi omul. Echipa noastră este formată din oameni care, în marea lor majoritate, vin din sfera sportului de performanță, puternici, căliți, duri ca oțelul, dornici să vă arate că se poate face și un alt fel de turism în țara noastră.