2016 ne-a găsit în peșteră
Drumeții scurte, atât cât îi șade bine turistului sătul de sarmale și ce alte bunătăți s-au găsit pe masa lui. Cascadele de pe Valea Lazărului, un spectacol înghețat al naturii. Sfinxul Lazărul, neclintit de secole, păzindu-și cu o mină serioasă avuția, chiar dacă i-am făcut zeci de fotografii. S-a învățat cu noi, știe că asta facem de fiecare dată când îl întâlnim și-l prezentăm turiștilor noștri.
Am vrut să petrecem altfel zbaterea minutarului ce anunță un nou an, un nou început, prima filă albă în cartea lui 2016. Ne-am dorit s-o ținem minte, să povestim prietenilor și cunoscuților că da, ne distrăm, cântăm, dansăm, dar știm să arătăm că suntem și plini de viață, lăsând la o parte grijile care au apărut la pachet cu viața de adult. Și iată-ne la 12 noaptea în peștera Alunii Negri, unde am admirat, cu respect, ceea ce Mama Natură s-a străduit să construiască de milenii. Raluca ne-a cântat din Caruso (avem mai jos și dovezile filmate), iar noi, cu gurile căscate și lacrimi în ochi, am aplaudat frenetic, după care ne-am urat toate cele bune și ne-am întors la petrecerea noastră.
A doua zi Peștera Nr. 4 din Scorota Seacă a fost obiectivul nostru. I-am admirat, ca de fiecare dată, stalagmitele, stalactitele, draperiile parietale și ne-am dat seama că niciodată nu ne vom sătura să mergem acolo, să vizităm, să povestim și să arătăm și altora cu ce ne-a binecuvântat Dumnezeu aici, în inima Retezatului.
La mulți ani!
