m

office@transilvania-adventure.com
Sorin Sanda: +40720 015 646

GO UP

Transilvania Adventure

Eugen Seracin

Nu a renunțat niciodată la alpinism. Nici chiar atunci când necruțătoarea boală Parkinson i-a afectat picioarele și n-a mai putut merge.S-a târât în genunchi până la baza peretului de stâncă, pentru a se cățăra, încă o dată, folosindu-și doar forța mâinilor, la cei 85 de ani ai săi, pe traseul Haiducilor (4B). Eugen Seracin,  profesor universitar, născut în 28 noiembrie 1928 la Deva, jud. Hunedoara, a fost unul dintre cei mai iubiți și cunoscuți alpiniști din țară.

S-a apucat de alpinism la aproape 40 de ani, o vârstă la care sportivii, de obicei, se retrag. Dar a fost o pasiune care pentru el a durat toată viața.

Am cățărat alături de el ani întregi de-a lungul cantonamentelor din Herculane și am fost concurent în cadrul alpiniadelor de iarnă și de vară (Cupa Banatului) pe care le organiza, competiții la care am fost și premiat. Ne-am plăcut reciproc și am ținut unul la celălalt.

I-am admirat forța, vitalitatea, dragostea pentru munte și pentru alpinism, faptul că a fost făcut din altă stofă, una specială, din care sunt construiți doar câțiva oameni în această lume. Îmi amintesc zâmbind cum ne atrăgea atenția, seara, mie și lui Pufi, să nu mai cățărăm simultan, pentru că ”măi, copii, e în joc viața voastră”. Bineînțeles că noi, a doua zi, făceam la fel, în timp ce el, aflat într-un traseu alăturat din amfiteatru, striga la noi că nu am băgat la cap sfaturile lui.

Eugen Seracin a adormit în moarte în urmă cu câteva zile, în 18 decembrie, însă știu că va veni acea zi în care ne vom cățăra din nou, pe cele mai faine trasee, cu el cap de coardă.

Îți mulțumesc, Bruno, pentru că ai avut grijă să-i îndeplinești dorința de a se mai cățăra încă o dată pe traseele atât de dragi lui!

Leave a Reply