m

office@transilvania-adventure.com
Sorin Sanda: +40720 015 646

GO UP

Transilvania Adventure

Sfinxul Lazărul

Străjuiește Valea Mării de mii de ani, de când forța inteligentă a creației a desenat cu finețe cascadele și stâncile din canionul cu același nume, unul dintre cele mai vizitate din Retezatul Mic din ultimii ani. Este vorba despre Sfinxul Lazărul (pentru că se află pe muchia văii Lazărului), descoperit de Sorin Sanda în 2006, când i s-a părut că peretele abrupt ar fi un bun traseu de escaladă pentru turiști și iubitorii acestui sport.

Înalt de 15 metri și de vreo 6 lățime, cu ochi, păr, mustață și-un zâmbet larg în colțul gurii, Sfinxul Lazărul nu poate fi văzut cu ochiul liber, ci doar în fotografii. Mii de turiști au avut ocazia să-l admire din 2006 până-n prezent, iar noi, cei de la Transilvania Adventure, ne străduim să-l facem și mai cunoscut, întrucât el reprezintă mărturia vie a măreției naturii și a minunilor ce au loc în sânul ei.

Până ajungi la el, întâlnești în cale prima cascadă din cele șapte de pe Valea Mării și, după ce-ți tragi sufletul pentru a-i face sfinxului o fotografie, pornești la drum către punctul final: cascada cea mai mare, cu o cădere de 35 de metri cădere liberă, admirând puterea surorilor ei mai mici. Dar despre acest traseu perfect pentru canyoning vom scrie într-o altă postare.

 

Leave a Reply